Maktub 2

F A N I C A

Fãnicã Ignat era un bãiat bun la toate. Ajunsese la treizeci si doi de ani fãrã sã fi dat în brânci cu munca dar bine apreciat de sefi pentrucã era omul pe care se puteai bizui când se cerea rezolvatã o problemã delicatã.

De exemplu, îi spuneai : Fãnicã, fã rost de o masinã de la încercãri si du-te la cutare întreprindere, la cutare, îi spui cã te-am trimis eu sã îti dea tevilea acelea de cupru. Le iei, le duci la cumnatul meu la adresa “aceasta”, apoi treci pe la întreprinderea cutare sã ridici cele douã motoare duse acolo acum douã sãptãmâni de Costache. Vezi sã-ti dea de la “Intretinere” toate actele necesare .

Fãnicã rezolva totul si venea sã raporteze : Am dus tevile. Motoarele nu erau gata. Se duce Costache mâine dupã ele. Am astaptat sã le termine pânã la ora sapte seara dar n-au fost gata. . . Sefu’, mâine as vrea sã o duc pe soacra mea cu copiii la tarã, pot sã-mi iau o recuperare?

Atunci seful încuviinteazã si bineînteles toatã lumea era multumitã.

Fãnicã era un bãrbat potrivit de staturã, slãbut, saten, cu ochi cãprui, fãrã semne particulare. Pãrintii lui erau tarani, iar el rãmãsese un bãiat venit de la sat, convins cã la oras toatã lumea este împãrtitã dupã “gascã”, iar el trebuie sã se lipeascã de careva. Era însã foarte atent cãci asemeni tuturor celor proveniti din mediul rural se temea mereu sã nu fie pãcãlit.

Acasã erau cinci copii, trei frati si douã surori. Pânã la colectivizare viata fusese bunã în sat. Fãnicã avea amintiri plãcute din copilãrie desi nu-i plãcuse munca la câmp si felul aspru în care îl punea taicã-su la treabã. Isi dorise sã plece de acolo si la scoalã, la oras plecase împreunã cu alti doi bãieti de o seamã cu el fãrã sã spunã acasã. Nu pentrucã s-ar fi temut cã pãrintii nu le-ar fi dat voie, dar se temeau cã nu vor reusi si se vor face de râs in sat. Numai el a reusit la examen si tatãl sãu a fost foarte mândru când a aflat.

In sat nu ar fi putut rãmâne. Nici un tânãr nu mai muncea la colectivã. Chiar unii bãrbati mai descurcãreti printre care si tatãl sãu îsi gãsiserã servicii în orasele apropiate si fãceau naveta. Singura colectivistã din familie rãmãsese mama lui Fãnicã, care dacã nu ar fi fost ajutatã de copii si chiar de sot la prãsit si cules nu s-ar fi ales cu nimic. De fapt se descurcau cãci mai ciupeau la fel ca toti ceilalti colectivisti din recolta "colectiva".

In general Fãnicã era multumit de cum se aranjase. Dupã scoala profesionalã primise repartitie la o uzinã din Bucuresti. S-a cãsãtorit cu fata gazdei unde locuia si dupã cãsãtorie a rãmas un timp sã locuiascã la socri.

Mama soacrã era sorã cu soferul generalului Cazacu de la Directia de Inzestrare a Armatei si a aranjat sã-i gãseascã ginerului un post mai bun. A fost angajat la un Institut de Tehnicã Militarã din Bucuresti la serviciul de aprovizionare. In birou erau patru functionari si seful, inginerul Gavrilã. Toti erau angajati cu relatii.

Din cei patru unul se ocupa de aprovizionarea atelierului de prototipuri, unul de aprovizionarea cu rechizite a proiectãrilor, unul de aprovizionarea serviciilor anexe, iar el, pentrucã fusese angajat mai târziu cu serviciile neprevãzute.

La început îl deranja cã nu are o sarcinã precisã pentrucã dupã ora nouã seful pleca sã se intereseze de fonduri, repartitii si alte probleme generale, iar apoi ceilalti, unul câte unul, în diverse locuri sã vadã de materiale sau alte chestii, iar el rãmânea sã rãspundã la telefon.

In aceastã situatie o mare parte din timp si-a petrecut-o când la magazie, când la financiar când în alte birouri si în special cu tovarãsul Ciobanu, securistul întreprinderii cu care ajunsese aproape prieten. Sotia acestuia, doamna Mia, era colega de birou cu Fãnicã si se ocupa de aprovizionarea serviciilor de proiectare. Ciobanu se interesa permanent de drumurile în oras ale consoartei care coincideau des cu cele ale unuia Stoica de la proiectãri.

Fãnicã era doplomat si deloc intrigant asa cã era în cele mai bune relatii cu ambii soti.

Dupã doi ani de certuri Ciobanu a ajuns cu nevastã-sa la divort si a trebuit sã plece. A fost angajat la magazinul Unirea într-o functie similarã. Nevastã-sa a rãmas la aprovizionare.

Fãnicã a aflat cã de fapt ea fusese cu relatiile care l-au ridicat pe Ciobanu. Oricum relatiile între Fãnicã si Ciobanu s-au rãcit dupã plecarea sa. Uneori se mira cum de nu se mai interesa tipul de fosta sa nevastã.

Mia a rãmas cu toate lucrurile cu fata care avea 12 ani. La început arãta veselã si chiar începuse sã spunã bancuri decoltate în legãturã cu libertatea si disponibilitatea ei. Relatiile dintre ea si Stoica, proiectantul, n-au ajuns la ceva serios. Foarte repede s-a auzit cã Mia s-a încurcat cu colonelul Vasilescu de la minister si a devenit mai retinutã.

Ciobanu primise garsonierã chiar în vecinãtatea magazinului si dupã cum spuneau oamenii se apucase de ciubucuri. Dacã aveai bani cu ajutorul lui puteai lua televizor color, congelator si alte lucruri care se vindeau pe sub mânã. Te punea în legãturã cu cine trebuia si îti spunea cât sã dai si cui sã dai ca sã fie totul în ordine.

Intr-o zi directorul tehnic din institut, colonelul Damian l-a chemat pe Fãnicã si i-a spus cã trebuie sã ridice niste materiale dintr-o unitate militarã din Târgoviste. Deplasarea se fãcea cu un ARO, iar plecarea era la ora sase dimineata. Seara a primit telefon de la Ciobanu care i-a spus cã a auzit de plecarea lui la Târgoviste si îl roagã sã-i facã un serviciu. Sã ia un plic de la un soldat de la unitatea respectivã si sã-l dea unuia care îl va astepta la întoarcere lângã benzinãria de lângã Bildaua si pe care de altfel sã-l aducã cu el în Bucuresti, cu masina. Nu credea cã soferul va avea ceva împotrivã sã ia câtiva “clienti”. L-a asigurat cã nu vor fi încurcãturi, soldatul fiind instruit sã-l caute, iar cel de pe sosea va fi usor de recunoscut dupã o canadianã mov cu galben pe care o va purta. De altfel dacã nu se întâlneste cu cel de pe sosea nu va fi nici un necaz, îi va aduce lui plicul.

A doua zi faptele s-au desfãsurat cum s-au înteles. A luat plicul, l-a luat si pe cel cu canadiana mov cu galben si pentrucã mai era loc soferul i-a luat si pe alti doi tipi care asteptau împreunã cu acesta o ocazie spre Bucuresti.

Când au ajuns la poarta întreprinderii nu micã i-a fost uimirea când a aflat cã militia tocmai plecase, cã fusese sesizatã de unul din cei pe care îi luaserã în masinã cã transportau arme. Era drept, materialele ridicate de la Târgoviste erau arme si munitie cu care urma sã se omologheze un tunel de încercãri balistice abia construit în institut.

Directorul tehnic a aplanat situatia si a interzis celor ce urmau sã transporte astfel de materiale sã mai ia pasageri. Fãnicã i-a povestit asta lui Ciobanu iar Ciobanu i-a dat asigurãri cã nu de la plicul lui i se trage necazul Totusi Fãnicã prudent a raportat securistului din institut evenimentul si a rãmas cu o oarecare neîncredere în Ciobanu.

Peste putin timp Ciobanu l-a chemat la el la un pahar. S-a dus. Era foarte elegant în garsoniera lui. A deschis o usitã de la un dulãpior tip bar si l-a întrebat ce vrea sã serveascã. Avea tot felul de bãuturi strãine. Au amestecat bãuturile si au vorbit despre cunoscuti. Fãnicã s-a ametit asa cã Ciobanu l-a trimis acasã cu un taxi plãtit de el.

- Mãi Fãnicã, îi repeta el mereu, am bani, am multi bani, dar sunt pe moarte. N-o mai duc mult !

Au vorbit si despre fosta lui nevastã. “O cãtea! Putoarea! Sã nu o vãd în fata ochilor! Fata mai vine pe la mine. Pentru copil i-am dat cât nu merita. Amãrâta dracului !”

Dupã o sãptãmânã de la aceastã datã Fãnicã a aflat cã Ciobanu s-a aruncat de la etaj. Mia a fost foarte afectatã de moartea lui. Impreunã cu fata s-a ocupat de înmormântare. Este totusi tatãl ei, a spus ea. Ciobanu nu avea alte rude. Fusese crescut într-un orfelinat fãrã sã stie care îi sunt pãrintii. Tot ce a avut a rãmas fetii. Desi Ciobanu avusese multe lucruri pe care Fãnicã le vãzuse, Mia nu a recunoscut cã le-ar fi gãsit.

La foarte putin timp dupã moartea lui Ciobanu, Mia s-a îmbolnãvit. Nu prea spunea ce are. Unii credeau cã nici nu este bolnavã cu adevãrat, dar cã nu are nevoie de bani si cã de aceea aranjeazã cu doctorii pentru concedii de boalã. Asta a început în toamnã, iar în primãvarã a murit, cancer!

Cu o sãptãmânã înainte de a muri luase un împrumut maxim de la C.A.R. Spunea ca pentru doctorul care o va opera. Oricât au cãutat banii dupã moartea ei nu i-au mai gãsit. Sã fi luat cineva banii în avans ? A rãmas sã plãteascã fata ratele când va putea. O parte din sumã au strâns-o prin chetã de la cei din institut.

Toti cei din birou au fost foarte impresionati de nenorocirea asta.In locul Miei directorul tehnic a adus pe unul Ianopol, un tip care vorbea mult, vrute si nevrute, astfel încât Fãnicã avea mereu ce raporta noului securist cu care chiar dacã nu era atât de apropiat cum era cu Ciobanu, era totusi într-o colaborare strânsã.

Ianopol avusese o functie importanta, undeva, nu se stia prea bine unde si pentrucã avea mai multi bani decât putea justifica se spunea cã divortase de sotie, formal, comparând pe numele ei o casã, el rãmânând în apartamentul de douã camere, pe care l-a cumpãrat de asemenea.

Nu se putea afirma cu precizie cã divortul lui Ianopol a fost doar un mod de a eluda legile, în orice caz în prezent aveau casã complet mobilatã si masinã fiecare din membrii fostei sale familii: el, sotia si cei doi copii, iar relatiile sentimentale între ei erau evident independente.

Ianopol care avea în sarcinã rechizitele nu împãrtea totul la ateliere. Vindea cu insolentã unele din materiale tot în institut iar planificatoarele, nu stiu cum fãcea, dar îi semnau si pentru ce îsi oprea el. Cu banii de pe rechizitele vândute, spunea el, cumpãra bãuturã pentru toti. In biroul lor se beea aproape zilnic.

La prima aniversare a zilei sale de nastere, Ianopol i-a invitat pe toti din birou la el acasã, fãrã consoarte. La ora cinci erau la el. Fãnicã, Gavrilã, Sandu si Doina. Avea un apartament de douã camere foarte luxos, video, televizor color, casetofon, magnetofon si tot felul de aparate casnice, în general care nu se puteau cumpãra din magazine obisnuite ci doar la shop.

“Unde dracu’ a lucrat ãsta ? “ se întreba Fãnicã.

Dupã o jumãtate de orã au mai venit douã invitate, Gabi, bibliotecara de care se bârfea cã ar avea o combinatie cu Ianopol, si una foarte elegantã care pãrea de a casei dar care nu s-a jenat sã se ocupe exclusiv de Fãnicã. Delia, asa se numea tipa, i-a mãrturisit cã fusese prietenã cu Ciobanu în ultimul timp. Fãnicã impresionat i-a povestit despre ultima datã când fusese la el si chiar de scrisoarea de la Târgoviste.

Lui Fãnicã nu-i plãceau chefurile acestea cu femei si bãuturã, nu pentrucã nu îl simpatiza pe Ianopol dar nu voia sã aibã discutii cu sotia asa cã a fost într-un fel bucuros când directorul tehnic i-a propus sã îl mute la atelierul de prototipuri. Tot cu aprovizionarea urma sã se ocupe si acolo.

Dupã ce s-a mutat, Ianopol l-a mai invitat de douã ori la el dar nu s-a dus asa cã n-a mai fost invitat.

In atelier colegii cei noi au organizat o excuzie în URSS. “Mãi, se pot face niste afaceri grozave cu ce cumperi de acolo !“, spuneau ei. Fãnicã s-a consultat cu nevasta, cu socrii si s-au hotãrât sã meargã. A investit ceva bani în niste obiecte care urma sã le vândã acolo, a fãcut liste, si-a notat tot felul de lucruri pe care sã le cumpere de la ei si care sã poatã fi vândute aici cu câstig maxim.

Inainte de plecare, doamna Ionescu, aceea cu care lucrase la aprovizionare, l-a rugat sã-i aducã niste medicamente pe care spunea ea urma sã i le dea unul de la Chisnãu si care dacã va fi cãutat la adresa pe care i-o dã ea s-ar putea sã-l ajute la târguieli. In adevãr Fãnicã a fãcut treabã bunã cu moldoveanul si a adus medicamentele.

In ziua în care s-a întors din excursie doamna Ionescu nu era la serviciu asa cã atunci când a raportat securistului despre excursie i-a arãtatsi pachetul cu medicamente. Securistul nu i-a dat o atentie prea deosebitã.

Doamna Ionescu i-a multumit si l-a invitat în birou la o cafea si un pãhãrel de votcã unde foarte binevoitor Ianopol s-a oferit sã-i vândã el lucrurile aduse din URSS.

In ziua aceea Fãnicã avea multi bani el. Fãcuse cerere pentru împrumut la CAR înainte de excursie sã isi plãteascã biletele dar pentrucã fuseserã prea multe cereri pe a lui o amânaserã si i-au dat banii abia atunci. Ianopol îi vânduse aspiratorul si aparatul de fotografiat aduse din URSS si îi adusese banii. De asemenea mai luase leafa si o premiere. Cei cu care se ducea din când în când la o bere au insistat sã meargã cu ei la bufetul obisnuit.

Pânã s-au hotãrât, pânã s-au adunat, s-a fãcut ora cinci. Fãnicã a spus cã merge doar pentrucã îi este în drum, dar nu vrea sã rãmânã mult deoarece are bani multi la el si nu se simte în largul sãu.

Desi a plecat de la bufet dupã primul pahar Fãnicã a pãrãsit localul la ora sapte seara. Era iarnã. Se întuneca repede. La ora ceea era deja întuneric. De la bufet Fãnicã nu fãcea mai mult de un sfert de orã pânã la carti-erul sãu de blocuri dar trebuia sã traverseze o râpã în care se demolaserã câteva cociobe si nu se fãcuse nimic în loc, iar la ora aceea nu prea erau trecãtori. Ninsese, era zãpadã si frig.

A doua zi Fãnicã nu a venit la serviciu. L-a cãutat sotia. S-au speriat colegii.

S-a aflat cã Fãnicã fusese bãtut jefuit si lãsat în pielea goalã în zãpadã, aproape mort. Se târâse câtiva metri si murise de inimã. Nimeni nu stia cã avea inima slabã.

Militia i-a anchetat multe luni pe toti cei cu care bãuse în ziua aceea, dar întrucât el murise înainte de ora nouã iar ei plecaserã de la bufet dupã ora zece, când se închideau restaurantele, nu au putut fi acuzati.

Au fost cercetati si ceilalti din atelier care puteau sti cã Fãnicã are bani multi la el. Nu s-a descoperit nimic.

Dupã mai bine de un an s-au gãsit vinovatii, doi tigani care au fost prinsi jefuind un bãtrân ce trecea printr-un parc. Au fost arestati si au recunoscut totul. Banii bineînteles nu îi mai aveau iar familia nu a primit nimic înapoi dar a aflat cã militia i-a prins pe fãptasi si dacã vrea cineva sã vinã sã-i vadã.

Sotia lui Fãnicã s-a dus dar a spus cã mai bine nu se ducea.

Nu era convinsã cã aceia i-au ucis sotul