Gina Sasu era fata colonelului Bãdicã, un bãrbat înalt, frumos, foarte serios si atasat familiei. Fata nu semãna cu el decât fizic. Caracterul era complet opus. Nu împlinise saptesprezece ani când a fost prinsã de sotia unui coleg de serviciu a tatãlui în pat cu respectivul ei sot care i-ar fi putut fi tatã. A fost un mare scandal. La acea vreme locuiau la Dolj si ãsta a fost si motivul pentru care s-au mutat la Bucuresti.
Gina s-a mãritat imediat dupã mutarea în Bucuresti cu un coleg de scoalã. Pe ginere l-a bãgat colonelul la Academia Militarã iar pe Gina, dupã ce a încercat de douã ori la facultate “la zi” a intrat la Academia de Studii Economice “la fãrã frecventã” . Asta s-a întâmplat chiar în anul când rãmãsese însãrcinatã. A nãscut la douã zile dupã ce a aflat rezultatul la examenul de admitere. Poate cã starea ei de femeie însãrcinatã a ajutat-o atunci. Totusi odatã intratã Gina si-a luat în fiecare an examenele. Unii spuneau cã întrebuinta toate metodele pentru asta dar în fond era treaba ei.
In acest timp era angajatã ca bibliotecarã la Institutul de Tehnicã Militarã. Probabil cã avea o slãbiciune pentru bãrbatii în vârstã pentrucã cum a venit în institut s-a si încurcat cu colonelul Gatu, un bãrbat înalt, solid, cu pãr bogat, complet alb, despre care se vorbea cã se preteazã la acte libidinoase. Relatiile cu Ianopol au început dupã ce colonelul s-a pensionat. N-au fost chiar relatii amoroase. La prima lor întâlnire Ianopol a înregistrat-o fãcând unele reflectii asupra relatiilor ei cu colonelul Gatu. Când a aflat, Gina s-a scandalizat dar Ianopol a îmbunat-o dându-i un casetofon si caseta pe care o înregistrase pe ea cerându-i în schimb o înregistrare compromitãtoare despre unul care îi fãcea ei curte, oricare.
Din motive de securitate în institut nu era permis sã se intre cu casetofoane. Gina s-a gândit cã dacã înregistreazã pe cineva la birou, iar Ianopol exploateazã înregistrarea, acela poate fi convins cã banda este de la securistul întreprinderii si nu o va bãnui pe ea. Toti credeau cã uneori sunt înregistrati de acesta fãrã sã stie cum.
L-a înregistrat pe unul Filipescu care aducea pentru semnat convocatoarele la sedintele de partid, de fiecare datã fãcând complimente deplasate si enervante pentru Gina.
Cu douã sãptãmâni înainte de nenorocire, atunci când au intrat bãietii la el si i-au luat unele lucruri, Ianopol i-a adus Ginei un pachet cu sapte benzi de casetofon cerându-i sã le ducã la ea acasã si sã nu spunã nimãnui de ele. La militie, când fusese interogatã ca si altii despre relatiile ei cu Ianopol Gina a dat benzile fãrã mãcar sã desfacã pachetul care era foarte bine sigilat de Ianopol.
De fapt Gina stia multe despre Ianopol. Intr-un fel chiar colaboraserã. De la el prinsese îndrãzneala studiatã. Se cam temea de el dar din instinct a înteles cã desi extrem de periculos si lipsit de scrupule ea poate avea mult de câstigat de la el. Inregistrarea Ginei fusese pentru Ianopol o desfãtare de rãutate. Filipescu fãcuse o remarcã obscenã referitoare la sedinta de partid la care urma sã se discute raportul lui Ceausescu . Ianopol l-a chemat la el pe tip si atât l-a ametit cu minciunile încât amãrâtul i-a dat bani cât pentru douã casetofoane si i-a rãmas recunoscãtor cã l-a scãpat de securistul institutului.
Afacerile mari însã le avea cu niste tipi de la securitate despre care Gina chiar dacã afla nu vorbea niciodatã. Asa fusese de exemplu atunci când Ianopol vânduse niste dolari unuia de la atelierul de mecanicã spunându-i cã merge cu el la shop si aranjeazã cu vânzãtoarea sã cumpere un aparat video fãrã sã-l întrebe de unde are valuta. A mers cu el, vânzãtoarea s-a arãtat amabilã, obiectul a fost cumpãrat, dar dupã iesirea din magazin a fost acostat de doi tipi care l-au ridicat cu marfã cu tot. Atunci a fost un fel de anchetã la care a fost interogat si Ianopol dar Ianopol a scãpat iar inginerul de la mecanicã a fost arestat. Gina era sigurã cã afacerea fusese opera lui Ianopol. De asemenea îl mai bãnuia si de o oarecare implicare în povestea cu Fãnicã. In ziua când acesta fusese omorât Ianopol care îi adusese banii pe aspiratorul si aparatul foto pe care spunea cã le vânduse glumise cu ea spunând cã Fãnicã s-a cam îmbogãtit si cã trebuie scuturat putin de osânzã.
Totusi dupã schimbarea la fatã pe care o vãzuse la Ianopol când a aflat de moartea lui Fãnicã si-a dat seama cã ceva nu se desfãsurase cum plãnuise el. Chestia cu denuntarea celor doi borfasi, ea care începuse sã îl cunoascã, era o încercare de a da o finalitate oficialã unui caz care îl preocupa. Totusi nu a lãsat niciodatã sã înteleagã cã ea ar avea o oarecare bãnuialã referitoare la implicarea lui Ianopol în cazurile respective.
Sotul Ginei era cãpitan la o unitate din Ploiesti. Venea acasã sãptãmânal. Dacã ar fi vrut, cu relatiile pe care le avea, l-ar fi mutat în Bucuresti de mult dar la amândoi le convenea situatia. Stabiliserã cã acum cât este copilul mic sã locuiascã la pãrintii Ginei. De altfel acestia cumpãraserã în plin centru o casã gen vilã, cu parter si etaj, cu sase camere suficiente pentru toti si nici nu se gândeau sã îsi lase unicul copil sã plece.
Când a început modernizarea centrului si blocurile noi ajunseserã chiar la începutul strãzii lor toatã familia a început sã se teamã cã vor fi demolati la indicatia lui Ceausescu.
Cumpãraserã casa dupã cutremurul din 1977 când locatarii speriati voiau sã se mute la bloc iar preturile caselor scãzuserã mult. Nu au dat mult pe casã dar au fãcut reparatii si amenajãri costisitoare. Aveau o curticicã cu flori în fatã si în spatele casei, câtiva pomi fructiferi, o boltã din vitã de vie si câteva straturi de zarzavat.
De frica demolatului Gina s-a înscris la Institut pentru locuintã si când i s-a oferit un apartament cu douã camere destul de central l-a luat. Nu locuia acolo dar se strãduia sã îl mobileze si sã îl amenajeze.
In biroul unde lucra Gina dupã luarea diplomei erau trei femei : ea, doamna Sãraru Cecilia, sefa serviciului si Constatin Felicia, un fel de secretarã a sefei care fãcea mici servicii ocazionale si tinea evidenta facturilor, încasãrilor, plãtilor si alte activitãti. La serviciul financiar mai erau în alt birou cinci femei dintre care cea mai mare în grad era doamna Firu Simona, economistã cu facultate. Acolo se tinea evidenta salariilor, deplasãrilor si toate celelalte activitãti. Gina nu voise sã meargã acolo.
Doamna Sãraru Cecilia nu discuta prea mult nici cu ea nici cu alte persoane. Felicia pleca aproape tot timpul din birou cãci îi era urât sã le priveascã cum tac. De cele mai multe ori când avea treabã chema pe cineva sã o ajute, cãci altfel nu avea astâmpãr sã stea pe loc. Atunci Felicia citea facturile si cealaltã verifica dacã sunt înregistrãrile corect iar între douã cifre discutau. Doamna Sãraru avea urechea finã si astfel afla multã bârfã din institut, fãrã efort, de te mirai câte stia fãrã sã discute cu cineva.
Gina nu era atentã. Rãmãsese cu obiceiul de a face lecturã. Uneori primea vizite: contabilul sef, directorul comercial, unii sefi de ateliere sau chiar ingineri care se împrieteniserã cu ea când fusese bibliotecarã. Atunci la discutii participa si doamna Sãraru si chiar Felicia care nu se sfia sã arunce vorbe mai mult sau mai putin potrivite cu situatia.
Deoarece prin reducerea gradului institutului la un moment dat a dispãrut postul de Contabil Sef doamna Sãraru a preluat si responsabilitatile acestuia si în aceastã calitate a început sã îl însoteascã pe director la sedintele de la minister. Directorul centralei de care detinea institutul era Rosu Stefan, un bãdãran care o scotea din sãrite pe doamna Sãraru ori de câte ori se întâlneau la o analizã asa cã la una din sedinte mai putin importantã s-a prefãcut bolnavã si a rugat-o pe Gina sã o înlocuiascã. Directorul s-a bucurat. Prezenta Ginei era mai plãcutã decât a ursuzei “madam” Sãraru.
Ca totdeauna bãdãranul de Rosu s-a repezit la delegatii institutului si desi mult mai tânãr decât directorul a început sã i se adreseze într-un mod absolut uimitor pentru Gina care nu se astepta la o astfel de exprimare.
- Am sã las institutul sã nu poatã plãtiti salariile la oameni luna asta, a încheiat el la un moment dat discutia.
Gina Sasu îsi concepea în gând tot felul de replici pentru cazul când ar fi repezit-o si pe ea.
- Doamna Sasu, i s-a adresat directorul Nãstase cu care venise, prezentati dumneavoastrã situatia facturilor neîncasate.
- Dupã cum a vorbit tovarãsul Rosu nu cred cã mai are rost, a protestat Gina. Este pornit împotriva institutului nostru. Probabil pãstreazã o politã din timpul când lucra la noi, pentrucã nu înteleg altfel dece este asa înversunat sã ne pedepseascã.
- Nu sunt împotriva dumneavoastrã a replicat cel vizat, dar asta este situatia.
- Oricare ar fi realitatea domnul director nu este un scolar pe care trebuie sã-l puneti la colt. Institutul a fãcut lucrãri si proiecte în urma cãrora uzinele au luat bani multi. Au învãtat de la specialistii nostri, iar acum când cred cã se pot descurca singuri ne fac greutãti iar dumneavoastrã îi sustineti.
- Vai tovarãse Sasu, a sãrit toatã lumea sã o linisteascã. Asa sunt discutiile de analizã. Nu neagã nimeni meritele institutului, dar dumneavoastrã nu ati mai participat la astfel de sedinte si v-ati speriat. Vã veti obisnui cu timpul.
- Asa sunt femeile, mai sensibile, a concluzionat Rosu. Am sã cer directorului sã vã aducã aici mai des. Trebuie sã vã obisnuiti cu greutãtile. Acum spuneti care sunt problemele dumneavoastrã, vã promit cã se vor rezolva.
A mai protestat Gina, a mai intervenit directorul si în final lucrurile s-au aranjat. La plecare Rosu a insistat ca Gina sã vinã si la sedinta urmãtoare si din acel moment ea a preluat toate problemele legate de minister iar Rosu a început sã fie mai deschis pentru problemele institutului decât pânã atunci
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu